Femeia a comunicat că fiica sa muncește în cadrul Spitalului Raional Ocnița de mai bine de 10 ani. Aceasta ne-a povestit că șeful instituției medicale, deși a fost confirmat că este infectat cu noul tip de coronavirus, a organizat o ședință cu mai mulți angajați ai spitalului.
Mama asistentei medicale a mai adăugat că fiica sa a făcut testul pentru COVID-19, iar rezultatele sînt negative.Ziarul de Gardă a contactat conducerea spitalului din orașul Ocnița, Damian Guțu, și acesta a confirmat că este infectat cu COVID-19, după ce pe data de 17 iunie a decis să se testeze, deși nu avea nicio simptomă.
Totodată, șeful spitalului nu a negat că a organizat o întrunire cu mai mulți angajați ai instituției medicale, după ce a aflat că este infectat cu COVID-19. Doctorul ne-a comunicat că a organizat doar o singură ședință motivînd că pentru a instrui personalul ca să nu să se infecteze și ei.
Pînă la ziua de azi, au fost confirmate 2348 cazuri de infectare în rîndul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici – 593, asistenţi medicali – 929, personal auxiliar – 678, farmaciști – 28. Dintre aceștia, 1661 s-au tratat de COVID-19.
Добавить комментарий