X 
Cutremure stiri: 503

Angela Merkel, primită călduros de Trump

28 apr. 2018,, 14:34   Externe
3780 0

Presedintele american a declarat că va împiedica Iranul să obţină arma nucleară şi a subliniat nevoia unor relaţii comerciale echitabile cu europenii.

Angela Merkel a fost primită de Donald Trump cu strîngeri călduroase de mîna şi sărutari pe obraz - un contrast evident faţă de prima vizită a cencelarului german la Casa Albă. Atunci, Trump a părut că nu aude cînd Merkel i-a cerut o strîngere de mînă.

Ca să facă uitat momentul, presedintele american si-a completat gesturile cu asigurări verbale.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: ”Avem o relaţie grozavă. De altfel, am avut o relaţie extraordinară de la început, dar unii oameni nu au înţeles asta. Noi am înţeles cum stau lucrurile şi asta e important. Doamna Merkel e o femeie extraordinară.”

Într-o coordonare foarte strînsă cu preşedintele Franţei, Merkel a mers la Washington pentru a încerca să-l convingă pe Trump să nu abandoneze acordul privind dosarul nuclear iranian. La finalul celor două vizite, pledoariile lor nu par să fi avut efect.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: “Oriunde aţi merge în Orientul Mijlociu, acolo unde este o problemă, găsiţi şi Iranul. Trebuie să ne asigurăm că acest regim criminal nici măcar nu se apropie de obţinerea armei nucleare.”


Angela Merkel, cancelarul Germaniei: “Acest acord nu e nici pe departe perfect. Nu va rezolva toate problemele cu Iranul. E doar o bucată dintr-o construcţie mai mare la care putem lucra.”

Cancelarul german a sperat să-l convingă pe preşedintele american să nu impună, de la 1 mai, taxe pe importurile de aluminiu si otel din Uniunea Europeana.

La rîndul său, Trump i-a cerut Angelei Merkel să majoreze cheltuielile pentru apărare pînă la 2 la sută din PIB. Merkel a făcut o concesie şi a acceptat să le creasca uşor, pînă la 1,3 la sută.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав