Decizia guvernului turc de a duce la capăt planurile de inundare a regiunii vine pe fundalul unei vechi opoziţii faţă de ceea ce activiştii denunţă drept o distrugere îngrozitoare a unei moşteniri importante a umanităţii.
Conform informaţiilor furnizate de administraţia locală, oraşul Hasankeyf urmează să fie izolat complet pe 8 octombrie, lăsîndu-le locuitorilor puţin peste o lună să-şi părăsească locuinţele. Datele guvernului turc arată că în 2012 locuiau aproape 7.000 de persoane în regiunea care va fi scufundată.
Oraşul, aflat pe malurile fluviului Tigru, va fi sacrificat ca partea a unui plan ambiţios de construire a barajului Ilisu, un proiect prin care se urmăreşte furnizarea de energie pentru întreaga regiune din sud-estul Turciei.
Printre edificii, se număra ruinele unui pod din secolul al XII-lea, un mormânt cilindric din secolul al XV-lea şi ruinele a două moschei, precum şi sute de peşteri. Citând mai multe efecte benefice din punct de vedere economic şi al mediului, guvernul Turciei a anunţat că aproape toate construcţiile inundate, doar citadelă oraşului urmînd să rămână deasupra apelor.
Singurul lucru care amînă demararea procesului de inundarea este aşteptarea finalizării unui nou drum în regiune. ”După data aceasta [cînd drumul va fi finalizat], vechea aşezare nu va mai cunoaşte niciun fel de trafic. Odată cu deschiderea noului drum, vom încercui complet oraşul cu un cordon de securitate”, a spus Hulusi Sahin, guvernatorul provinciei Batman. ”Intrarea şi ieşirea nu vor mai fi permise…din acest motiv, cetăţeni trebuie să înceapă să-şi facă planurile. Timpul se scurge şi avem cu toţii datoriile noastre.”
Controversele în jurul planului de inundarea a oraşului sunt mai vechi, fiind condamnat de mai multe state din cauza impactului catastrofal pe care îl va avea asupra edificiilor istorice şi a vieţii locuitorilor. Regatul Unit şi-a retras sprijinul pentru barajul Ilisu încă din 2001, iar în 2008, construirea barajului a pierdut finanţarea mai multor firme europene.
Adăuga comentariu