Șeful Agenției de Inspecție și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, consideră că acesta este un sacrificiu justificat: în opinia lui, dacă muncitorii ar fi încercat să taie arborii altfel, unul dintre ei ar fi suferit. El a promis că pietrele funerare distruse vor fi restaurate.
Ștefăniță a menționat pentru News Maker că situația nu trebuie dramatizată. De asemenea, el a vorbit și despre procesul curățării cimitirului de copaci, care s-a dovedit a fi unul foarte dificil, deoarece tehnica grea nu putea trece printre morminte. Astfel, în timpul tăierii copacilor au avut de suferit aproximativ 80 de pietre funerare.
„Ne-am gîndit mai întîi la siguranța muncitorilor. Da, monumentele au suferit, dar ne bucurăm că nu au existat victime umane”, a explicat Ștefaniță, adăugînd că nu există altă cale de a curăța cimitirul. În același timp, el a subliniat că a cerut în mod repetat lucrătorilor să se ocupe cu grijă de monumente. Totuși, el a adăugat că multe dintre acestea nu au fost distruse în timpul lucrărilor, dar mult mai devreme.
Ștefaniță a promis că toate pietrele funerare vor fi restaurate și a remarcat că principalul este faptul că au fost începute lucrările de reabilitare și restaurare a cimitirului, unde nu s-a făcut nimic de 50 de ani.
Cînd se vor termina lucrările de restaurare și cine exact va restaura pietrele funerare, însă nu a specificat.
Cimitirul evreiesc din Chișinău a început să fie restaurat în toamna anului 2018.
Adăuga comentariu