X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

EURO 2024: Victorie cu emoţii pentru Franţa, 1-0 cu Austria

18 iun. 00:09   Sport
2310 0

Selecţionata Franţei a învins cu emoţii formaţia Austriei, cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, în Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.

Vicecampioana mondială s-a impus la limită, prin autogolul lui Maximilian Woeber (38), la capătul unui meci tensionat în care a ratat o serie de ocazii imense.

''Les Bleus'' au avut prima oportunitate de a deschide scorul, la capătul unui contraatac purtat de Mbappe, dar noul jucător al lui Real Madrid a tras la colţul scurt şi portarul a respins în corner.

Prima repriză a fost una cu puţine reuşite, diferenţa fiind făcută de autogolul lui Woeber (38), care a deviat nefericit centrarea lui Mbappe, la o neînţelegere cu Danso.

Francezii puteau să îşi dubleze avantajul în finalul primei reprize, dar Mbappe (45+1), rămas singur cu portarul, a ezitat şi a pierdut ocazia.


Echipa antrenată de Didier Deschamps, care la EURO 2020 a fost eliminată în optimi, la Bucureşti, de Elveţia, a avut şansa să se desprindă în debutul reprizei secunde. Marcus Thuram a plecat pe contraatac (53), însă în locul unui lob peste portar s-a întors şi a ratat şansa de a marca. Apoi, Mbappe (55) a scăpat singur cu portarul, dar trimis pe lîngă.

Austriecii au jucat de la egal la egal cu Franţa, dar nu au reuşit să fie periculoşi în ultimii 20 de metri.

Tot Franţa şi-a creat ocazii, însă Demebele a tras peste poartă (65), şutul lui Kunde a fost blocat de Danso (66), iar Thuram a tras din unghi, dar portarul austriac a respins (67).

Pe final, Pentz a reţinut şutul modest al lui Thuram (83), iar Giroud a luftat din centrul careului (90+8).

Deşi au atacat în valuri pe final, austriecii (51% posesie în acest meci) nu au reuşit să aibă ocazii clare, notabilă fiind doar lovitura de cap a lui Prass (90+8), deviată în corner de un fundaş.

Într-un meci cu şapte cartonaşe galbene (record pentru EURO 2024), Mbappe a ieşit nasul spart, iar Griezmann cu capul spart.

Victoria aceasta este cea cu numărul 100 pentru selecţionerul Deschamps la cîrma echipei Franţei.

Griezmann a ajuns la selecţia cu numărul 130 pentru Les Bleus.

Franţa a atins finala la trei din ultimele sale turnee majore, pierzînd la EURO 2016 şi CM 2022, cîştigînd-o pe cea de la CM 2018.

În celălalt meci al grupei, duminică, Olanda a trecut de Polonia cu 2-1.

Următoarele partide din grupă vor avea loc pe 21 iunie, Polonia - Austria (Berlin, 19:00) şi Olanda - Franţa (Leipzig, 22:00).

Austria - Franţa 0-1 (0-1)
A marcat: Maximilian Woeber (38, autogol).
Dusseldorf Arena
EURO 2024 - Grupa D

1
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?