Astfel, pe parcursul a 5 zile, tinerii au avut parte de discuții aprinse asupra metodelor de implicare a tinerilor în activități de păstrare a patrimoniului cultural, material sau nematerial, în scopul evitării uniformizării societăților și păstrării identității popoarelor.
La fel, tinerilor le-au fost demonstrate exemple de reabilitare a obiectivelor ce fac parte din patrimoniul cultural al Tadjikistanului, care mai apoi devin obiective turistice și contribuie la promovarea imaginii țării dar și a sustenabilității economice a localităților unde se află.
Republica Moldova a fost prezentată la acest forum de:
Dumitru Roibu - Președintele Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan”;
Nicolae Pascaru - Președintele Mișcării Naționale „VOIEVOD”;
Octavian Ciobanu - ex-Președinte al Rețelei Consiliilor Raionale de Tineret;
Victor Sandu - voluntar la Alianța Națională YMCA din Republica Moldova;
Denis Fomenco - voluntar la Centru pentru Cooperarea Tinerilor;
Tinerii moldoveni au prezentat experiența lor de implicare în proiecte de voluntariat, inclusiv referitoare la păstrarea patrimoniului cultural, dar și au prezentat situația generală a tinerilor din Republica Moldova sub aspectul implicării lor în sectorul asociativ.
În cadrul Forumului a fost aduptată o rezoluție care va fi remisă autorităților statelor membre CSI. Amintim că anul 2018 este proclamat „Anul patrimoniului cultural în CSI”. Proiectul a fost realizat cu suportul Fondului Interstatal pentru Cooperare Umanitară al CSI.
Adăuga comentariu