Din numărul total, 572 petiții au fost adresate de către persoane fizice, 296 - de către persoane juridice, 13 - colective și 42 - petiții anonime, anunță instituția.
Printre cele mai frecvente subiecte formulate de către petiționari sînt:- amenințările la adresa securității statului, în contextul războiului din Ucraina (trafic de persoane, contraspionaj, trecerea ilegală a frontierei de stat, contrabandă etc.);
- solicitări de blocare a profilurilor de pe rețele de socializare/site-urilor/ portalurilor media care incită la ură și război;
- informații referitor la tentative de destabilizare a ordinii constituționale (organizarea protestelor în masă ce incită la violență și ură interetnică);
- alerte false cu bombe și obiecte suspecte în incinta instanțelor judecătorești și a Aeroportului Internațional Chișinău;
- sesizări ce vizează criza energetică din Republica Moldova;
- pretinse acțiuni ilegale ale angajaților din sistemul procuraturii/justiției (procurori, judecători, executori judecătorești) manifestate prin depășirea atribuțiilor de serviciu și abuz de putere;
- solicitări de informații privind temeiul accesării datelor cu caracter personal și a efectuării măsurii speciale de investigații - interceptarea convorbirilor telefonice; etc.
Petițiile venite în cadrul Serviciului au fost soluționate în termenii stabiliți de legislație, în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova, iar 70 de petiții din numărul total au fost redirecționate către autoritățile publice competente.
Conducerea Serviciului de Informații și Securitate a primit în audiență 17 persoane.
Adăuga comentariu