Menționăm că, în cadrul celei de-a V-a runde de monitorizare, desfășurate de către ACN/OECD pe parcursul anul 2023, au fost evaluate patru state: Republica Moldova, Ucraina, Azerbaidjan și Armenia. Pentru Republica Moldova, funcția de coordonator național al acestui proces de evaluare i-a revenit Centrului Național Anticorupție.
Astfel, experții ACN/OECD au analizat minuțios progresele înregistrate de țara noastră în anul 2022, în cadrul a nouă domenii de performanță (DP) și anume:
· DP 1 - Politici anticorupție
· DP 2 - Conflictul de interese și declararea averii
· DP 3 - Protecția avertizorilor de integritate
· DP 4 - Integritatea în afaceri
· DP 5 - Integritatea achizițiilor publice
· DP 6 - Independența sistemului judecătoresc
· DP 7 - Independența Procuraturii
· DP 8 - Autorități specializate în combaterea corupției
· DP 9 - Aplicarea măsurilor de combatere a corupției
De menționat că, din cele nouă domenii de performanță evaluate, patru au primit calificativul „excelent” (Politici anticorupție, Independența sistemului judecătoresc, Independența Procuraturii și Autorități specializate în combaterea corupției), iar celelalte cinci domenii au fost evaluate ca avînd un nivel mediu de conformitate cu standardele ACN/OECD.
Președintele Drago Kos a calificat progresele Republicii Moldova în domeniile menționate ca fiind foarte bune, astfel încît eforturile țării noastre sînt vizibile și deosebit de importante.
Adăuga comentariu