Conform prevederilor, sistemul de autorizare integrată de mediu/autorizare de mediu a emisiilor în apă, aer și sol va fi stabilit pentru fiecare sursă de poluare și nu pentru agenți economici, așa cum este în prezent. Astfel, se elimină obligația de a obține diferite tipuri de autorizații pentru o activitate, cum ar fi: pentru emisia poluanților în atmosferă, pentru evacuarea apelor uzate în emisare, pentru gestionarea deșeurilor.
Necesitatea adoptării acestei legi este argumentată de stringența prevenirii și controlului poluării provocate de activitățile industriale și economice, precum și de nevoia de racordare a legislației și practicii naționale la standardele europene în domeniul protecției mediului.Emisiile industriale sînt emisiile de poluanți care sînt eliberați în aer, apă și sol de instalațiile industriale și care au efecte nocive asupra sănătății umane și a mediului. Ele provin din activități precum producția de energie electrică și de ciment, gestionarea și incinerarea deșeurilor și creșterea intensivă a animalelor.
Proiectul de lege privind emisiile industriale a fost elaborat cu suportul proiectului GIZ „Dezvoltarea capacităților pentru politică climatică în țările din Europa de Sud - Est, Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală, etapa a III-a”. Acesta va intra în vigoare la 2 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Adăuga comentariu