X 
Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4063

Declarat nevinovat, deși a încercat să tăinuiască peste €80.000

30 mai. 10:10   Societate
3005 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a contestat achitarea de către Judecătoria Hîncești a unui bărbat, care în noiembrie 2022 a încercat să aducă în Moldova peste €80.000 fără să-i declare în vamă, anunță Noi.md

Potrivit probelor prezentate de către procurorii PCCOCS instanței de judecată, bărbatul care era la volanul dubiței (goale, la prima vedere) a negat în vamă că ar avea bunuri spre declarare. Totuși, inspectorul vamal de la Leușeni i-a supus verificării microbuzul, iar sub bancheta din față, a găsit o sacoșă în care se conțineau banii tăinuiți, camuflată cu unelte și accesorii de rezervă ale automobilului.

Inculpatul cu vîrsta de peste 70 de ani a declarat că „revenea de la o rudă apropiată din Brașov” și ar fi uitat să declare suma de bani. Însă, potrivit procurorilor, pe lîngă faptul că acesta nu i-a declarat în vamă la intrare în Moldova, dar nici în vamă la ieșirea din România (care impune aceeași cerință), acesta nu deținea nici acte care ar confirma proveniența banilor.

Astfel, procurorii PCCOCS consideră vădit ilegală sentința de achitare pronunțată de Judecătoria Hîncești și au contestat-o la Curtea de Apel Chișinău. Între timp, bărbatul vizat beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Potrivit Codului penal, contrabanda comisă în astfel de împrejurări se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani.

2
3
1
1
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?