”Dragi prieteni ! Regret mult că am devenit din nou subiect de dezbateri în presa de senzații și nu doar. Nu am obosit de la linșaj mediatic, dar mă întristează mai mult nimicnicia și lipsa de valori, care se transformă în unealtă de luptă azi, în societatea noastră „democratică,” cu „foștii”. Vreau să fac o confesiune în public! Nu există „fost”, ”ex-„ atunci cînd e vorba de muncă profesională , de muncă cu dăruire și curaj. Eu am trăit totdeauna luxul de a identifica fericirea din locul de muncă”, a scris Buliga într-o postare pe pagina sa de facebook.
Totodată, aceasta spune că speră, măcar aici opozanții ei ”neastîmpărați” să recunoască că Valentina Buliga nu a fost superficială sau „o amatoare” în exercitarea funcțiilor pe care le-a avut .
”Eu am trăit bucuria realizărilor și emoția lucrului cu rezultate în echipă. Iar „placerea muncii aduce perfectiunea acesteia," – spunea Aristotel. Vreau să am o abordare destoinică și filosofică în acest război declanșat împotriva mea. Dar, să știți, că nimeni și nimic nu mă va priva de dreptul și plăcerea de a-mi dărui experiența și cunoștințele acumulate în domeniile pe care le cunosc și unde pot fi competitivă. Or, ce nu mă omoară, mă face mai puternică! Si nu pot sa nu fiu deacord cu Nietzsche. Seara bună Moldova!”, a mai scris Buliga.
Reamintim că Directoarea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Valentina Buliga, a fost eliberată din funcție, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, la data de 9 august.
Adăuga comentariu