X 
Cutremure stiri: 503

Astăzi se va lua o decizie în cazul candidaților pentru șefia CNA

15 iul. 2019,, 08:41   Societate
3268 0

Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului se va întruni luni, 15 iulie 2019, în ședință cu începere de la ora 11.00 pentru a decide în privința admiterii candidaților la concursul pentru șefia Centrului Național Anticorupție (CNA).

Zece persoane au depus dosarele de participare la concurs pînă vineri, 12 iulie a.c., cînd a expirat termenul prevăzut pentru aceasta, după cum a scris pe Facebook, președintele comisiei parlamentare, deputatul Blocului ACUM, Sergiu Litvinenco.

Conform Regulamentului privind desfășurarea concursului, în cel mult trei zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor, Comisia parlamentară examinează în ședință închisă dosarele și ia decizia cu privire la admiterea candidaților la concurs, a explicat deputatul.

După decizia comisiei privind admiterea candidaților la concurs, dosarele acestora vor fi plasate pe pagina web a parlamentului.

Amintim că funcția de director al CNA a devenit vacantă acum o lună, după ce fostul șef al instituției, Bogdan Zumbreanu a fost demis de parlament.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав