Între timp, agentul economic a anunțat că și-a reluat și continuă activitatea.
„Ne vom relua demersurile de inovare și ajutorare a comunității, ca parte a strategiei noastre de a aduce mai mult bine în viețile moldovenilor. De asemenea, invităm autoritățile la echilibru și deschidere față de un mediu de afaceri în continuă schimbare, care necesită și un set actualizat de reglementări și măsuri de aplicare”, susțin reprezentanții companiei de taxi.
Inspectoratului Național de Investigații, la rîndul său, a contestat decizia luată de instanța judecătorească.
Amintim că itaxi a primit o amendă maximă pentru persoanele juridice, în valoare de 75.000 de lei. Potrivit poliției, sancțiunea a fost aplicată pentru livrarea produselor alimentare fără autorizație. Atunci, itaxi a declarat că amenda nu este justificată „altfel decît prin taxarea unui demers de solidaritate pe timp de criză”.Conform legislației, persoanele juridice plătesc pentru încălcarea regimului instituit de autorități de la 50.000 pînă la 75.000 de lei (aproximativ 2.538 - 3.808 de euro).
Adăuga comentariu