„În contextul percheziţiilor efectuate în dimineaţa de 7 februarie, de către ofiţerii CNA, la sediul Centrului de Sănătate Publică Chişinău din cadrul ANSP a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în urma cărora au fost reţinute mai multe persoane, fiind suspectate de fapte de corupţie, ANSP condamnă cu vehemenţă actele de corupţie printre angajaţi şi reiterează importanța respectării prevederilor legislației.
Totodată, ne exprimăm regretul faţă de situaţia creată şi anunţăm că asemenea cazuri nu vor fi tolerate. Menţionăm că vor fi întreprinse toate acţiunile necesare pentru a implementa şi asigura respectarea actelor normative în vigoare, de către angajaţi. Administraţia ANSP anunţă că va acorda tot suportul şi cooperarea în documentarea cazului”, se spune în comunicatul emis pentru presă.
Realitatea.md amintește că 11 angajaţi ai Centrului municipal de Sănătate Publică din cadrul ANSP au fost reținuți în cadrul unei ample anchete, începute în luna mai, 2018. La această etapă, de facto, 25 de persoane au statut de bănuit.
Cei reținuți sînt acuzați că pretindeau şi luau sistematic bani, personal sau prin mijlocitori, de la diferite persoane fizice și juridice pentru un şir de servicii.
Adăuga comentariu