Legislativul a aprobat, în prima lectură, proiectul pentru modificarea unor acte normative, în cadrul ședinței plenare de astăzi.
Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea, autorul proiectului de lege, a argumentat că Legea cu privire la medicamentele de uz veterinar a fost adoptată în anul 2018. În procesul de implementare a legii au fost identificate mai multe lacune, toate în final reprezentînd impedimente nefondate și restricții exagerate la etapa depunerii cererilor pentru obținerea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar. De la intrarea în vigoare a legii, doar în baza acestei neconformități, ANSA a fost nevoită să respingă înregistrarea a 32 medicamente de uz veterinar, în condițiile cînd statistic se înregistrează aproximativ 160 produse pe an.
Modificările legislative vor face mai clare condițiile legale de funcționare a activităților economice de fabricație, distribuție angro și cu amănuntul a medicamentelor de uz veterinar, precum și a obligațiilor şi împuternicirilor ANSA în domeniu.
Adăuga comentariu