În urma discuțiilor purtate inclusiv cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, Năstase a primit asigurări că gazoductul Iași - Ungheni va deveni curînd funcțional.
„Am primit asigurări că gazoductul Iași - Ungheni va deveni curînd funcțional și că România gîndește deja un program de combatare a celui de-al doilea val de infectări cu Covid-19 într-o matrice care să cuprindă ambele maluri ale Prutului. România va investi în continuare în programe comune de dezvoltare a sectoarelor economice vitale pentru economia Republicii Moldova. Se are în vedere dezvoltarea rurală, securitatea energetică, educația, sănătatea, agricultura, mediul de afaceri și comerțul”, a declarat liderul PPDA.
În condițiile în care dinamica politică din Republica Moldova va permite acest lucru, spune Năstase, la Chișinău vor putea sosi experți în diferite domenii, specialiști care „să ne asiste la implementarea corectă a politicilor publice care pot genera rezultate concrete în activitatea de reformă a întregii administrații publice din Republica Moldova”.
Adăuga comentariu