Potrivit instituției, săptămâna trecută, ministrul de Externe a avut oportunitatea de a prezenta miniștrilor de externe și afacerilor europene ai statelor membre ale Uniunii Europene progresele realizate de țara noastră, transmite Noi.md cu referire la tribuna.md.
„Conform raportului verbal al Comisiei, prezentat de Comisarul Varhelyi, Republica Moldova a implementat în totalitate trei din cele nouă recomandări, în ce privește alte trei recomandări – acestea au fost realizate în proporție mai mare de 50%, dar mai trebuie întreprinși anumiți pași pentru finalizarea acestora, iar referitor la trei recomandări rămase – implementarea a fost inițiată, unele progrese au fost înregistrate, dar măsuri esențiale încă urmează a fi puse în practică până a putea considera recomandarea ca fiind realizată” – a comunicat Ministerul.
Adăuga comentariu