Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni la TV8, transmite Știri.md.
Potrivit lui, "partidul nu examinează posibilitatea de a susţine candidatura Preşedintelui Igor Dodon la alegeri".
"Partidul trebuie să aibă propriul candidat. Cred că acesta trebuie să fie preşedintele partidului, Pavel Filip. Dar nu am discutat încă acest subiect, decizia urmează să fie luată de Consiliul Naţional al partidului", a spus Diacov.
El nu a confirmat, dar nici nu a respins afirmaţia potrivit căreia el sau vicepreşedinta Parlamentului, Monica Babuc, ar putea deveni candidat la prezidenţiale.
Vorbind despre alegerile parlamentare anticipate, el a spus că "acest Parlament poate lucra în continuare".
"Deocamdată, există majoritate parlamentară. Nu exclud posibilitatea ca unii dintre colegii noştri care au părăsit grupul Pro Moldova să se întoarcă în Partidul Democrat. sîntem deschişi pentru asta, ştiu că mulţi dintre foştii noştri colegi sînt dezamăgiţi şi cred că au făcut o greşeală. Se mai întîmplă", a spus Diacov.
În opinia sa, dacă la primăvară vor fi alegeri anticipate, PDM este pregătit pentru ele şi ar trebui să obţină un rezultat bun.
"Cred că Partidul Democrat poate obţine la aceste alegeri cel puţin zece la sută din voturi", a subliniat Diacov.
Adăuga comentariu