Serviciul de presă a fost telefonat pentru o confirmare sau, eventual, infirmare, dar nu a răspuns nimeni la telefon. Tot prin serviciul de presă am vrut să solicităm o reacție, după ce, în cadrul ședinței Guvernului de azi, directoarea vizată a fost exclusă din componența Comisiei pentru decernarea Premiului Național.
Nici reprezentanții de la Cancelaria de Stat nu au precizat cine a autorizat concediul, redirecționîndu-ne la AGEPI.
Interesant este faptul că, în cadrul aceleași ședințe, prim-ministra Maia Sandu a adus din nou în discuție subiectul, precum că sînt funcționari publici care ridică salarii anuale de 1 milion de lei - cazuri ce trebuie să fie investigate.
Anterior, s-a scris despre salariul pe care l-a ridicat anul trecut Lilia Bolocan. Este vorba, în medie, despre circa 80 de mii de lei lunar.
Adăuga comentariu