Fiind angajați, șoferii nu au cum să ignoreze solicitarea administratorilor, întrucît își pot pierde locul de muncă. O parte din ei nici nu știu cu ce scop va fi organizată acțiunea în PMAN.
Declarațiile aparțin administratorului companiei „Gările Auto Moderne”, Iurie Moroz, care afirmă că organizatorul protestului – președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa – își urmărește propriile scopuri și „îi convine haosul”.
Într-o conferință de presă la IPN, Iurie Moroz a menționat că, manipulînd transportatorii, Oleg Alexa pune presiune pe instituțiile statului și amenință constant cu proteste. Astfel obține beneficii proprii. Iar în cazul în care nu-și poate atinge scopurile pecuniare, anunță proteste. „De exemplu, așa-numitul protest anunțat pentru data de 7 octombrie, ar avea drept motiv faptul că, în viziunea lui, compania „Gările Auto Moderne” au deposedat statul și a intrat în posesie gărilor din țară. Este o minciună și o manipulare”, susține administratorul.
Iurie Moroz a mai spus că Oleg Alexa exercită presiuni asupra statului pentru a solicita subvenții pentru transportatori. „Acești bani, vă dați seama, vor ajunge în buzunarele patronilor de întreprinderi și nicidecum la adevărații proprietari ai unităților de transport, adică la șoferi. Protestul anunțat pentru 7 octombrie, în realitate este o încercare de presiune și șantajare a autorităților ca să satisfacă poftele unor reprezentanții ai ramurei transporturilor”, a declarat administratorul „Gările Auto Moderne”.
Președintele Asociației transportatorilor și serviciilor auxiliare, Eugen Galupa, a menționat că în perioada anilor 2009-2019, Oleg Alexa a fost afiliat unei persoane din Partidul Democrat. „Și în această perioadă, a deschis curse și a făcut haos în transport, așa cum a dorit el”. „Pentru acest individ și pentru firmele care le conduce nu a existat legea sau Codul transportului. Pentru el s-au eliberat autorizații speciale. Doar firmele lui Alexa dețin autorizații pe măsura îmbarcării. Dacă o autorizați normală are un grafic de circulație, atunci la domnul Alexa e stipulat că unitățile de transport pornes în măsura îmbarcării. Doar Alexa are mai multe puncte de case, pe care el le denumește autogară. Aceste puncte de casă au fost autorizate ilegale, ele nu au acte, nu întrunesc condițiile unei autogări”, a mai spus Eugen Galupa.
Adăuga comentariu