Potrivit anchetei, începînd cu 2019 și pînă în prezent, membrii Comisiei Speciale medicale de examinare a capacităţilor psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii din Cahul, ar fi extorcat și primit de la persoane fizice bani pentru a obține aviz pozitiv de la psihiatru și grăbi eliberarea ulterioară a certificatelor.
Sumele extorcate variau între 150 şi 200 de lei per caz, iar în multe dintre acestea, Comisia specială de evaluare a capacităţii psihice nu se convoca de facto.
Astfel, peste 1000 de permise ar fi fost eliberate cu abateri în perioada 2019-2020, și doar în 115 de cazuri au fost încasate plăți.
Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală întreprinse, un medic psihiatru din cadrul Comisiei speciale medicale a fost recunoscut în calitate de bănuit.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă, ce prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de pînă la 8000 de unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de pînă la 10 ani.
Precizăm că, anul trecut, medicul psihiatru a fost găsit vinovat de fals în acte publice, instanța de judecată aplicîndu-i o amendă penală.
Adăuga comentariu