Declarația a fost făcută de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al RPC în R. Moldova, Zhang Yinhong, într-un interviu pentru Noi.md.
Întrebat despre activitatea în perioada dificilă de pandemie, diplomatul a menționat că anul 2020 a fost foarte dificil pentru Ambasada Chinei.
”Pe de o parte, sîntem nevoiți să ne protejăm de pandemie, pe de alta, nu puteam lăsa la o parte activitatea noastră. În pofida situației epidemiologice grave, toți diplomații au continuat să-și exercite funcțiile, au demonstrat spirit de echipă și devotament cauzei comune. Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc pentru efort și devotament”, a spus Zhang Yinhong.
Potrivit lui, epidemia a provocat ambasadei multe incomodități în menținerea relațiilor externe, dar angajații reprezentanței diplomatice păstrează în continuare legătura cu prietenii moldoveni, de obicei în format de conferințe video, ceea ce le-a permis să comunice activ cu partenerii din raioane îndepărtate și orașe din afara Chișinăului, și să le afle opiniile și propunerile privind colaborarea moldo-chineză.„Eu cred că noi și după pandemie trebuie să folosim această metodă eficientă. În perioada pandemiei muncim mult pentru a asigura, în continuare, dezvoltarea colaborării noastre bilaterale. Diplomații ambasadei țin legătura cu colegii din China și au reușit să organizeze și să aducă în Moldova 6 loturi de ajutoare umanitare cu mijloace antiepidemice. Astfel, China a fost prima țară care i-a întins Moldovei o mână de ajutor în timpul pandemiei”, a declarat Ambasadorul RPC în R. Moldova.
El a subliniat că în toată această perioadă, expedierile poștale și coletele din China în Moldova au fost o dată oprite, din lipsa capacităților de transportare, ceea ce a creat incomodități populației din Moldova.”Ambasada noastră și-a coordonat activ acțiunile cu serviciile poștale din ambele țări, iar în cele din urmă, a reușit să soluționeze această problemă actuală spre binele poporului moldovenesc”, a declarat Zhang Yinhong.
Adăuga comentariu