Autoritățile de la Chișinău au mulțumit Chinei pentru acest ajutor extrem de necesar în perioada răspîndirii pandemiei.
Ambasadorul chinez a declarat că lupta cu COVID-19 este una comună pentru întreaga omenire, de aceea este important ca toate țările să își unească eforturile pentru combaterea acestei pandemii.
” Președintele Igor Dodon gestionează corect această luptă și sînt convins că Moldova va învinge acest virus”, a declarat ambasadorul.
Șeful statului a menționat că acesta este al doilea lot de ajutor umanitar din China pe care îl primește Moldova. Primul lot de teste a fost recepționat săptămînile trecute.
Președintele țării a anunțat că, săptămîna viitoare, cu suportul Chinei și Federației Ruse care a pus la dispoziția Republicii Moldova un avion militar, vor fi aduse în țara noastră încă 40-45 de tone de consumabile, medicamente, teste și utilaje necesare, pentru a face față acestei pandemii.
”Sunt ferm convins că, împreună cu specialiștii și partenerii noștri, vom trece peste această provocare”, a declarat președintele. Ministrul Sănătății a precizat că echipamentul de protecție va fi distribuit, începînd de astăzi, instituțiilor medicale cu profil COVID în funcție de necesități.
Adăuga comentariu