Potrivit Codului Contravenţional, parcarea în locurile interzise este sancţionată în prezent cu o amendă de până la 300 de lei şi cu ridicarea plăcuţelor de înmatriculare. Şoferii le pot recupera de la poliţie.
Conducătorii auto care circulă fără numere de înmatriculare, riscă încă o amendă de până la 900 de lei.
Şoferii spun că sunt nevoiţi să încalce regulile, deoarece nu găsesc locuri de parcare. Eu susţin că sunt gata să plătească amenda pentru astfel de încălcări, dar solicită să nu le fie scoase plăcuţele.
Autorul proiectului de lege care prevede modificarea Codului Contravenţional susţine că iniţiativa vine în susţinerea conducătorilor auto.
"Aceasta idee a venit de la un şofer foarte supărat care a venit în audienţă, ulterior peste o săptămână, la sediul partidului, domnul preşedinte a abordat aceasta temă, logica va fi să construim, să amenajăm parcări în municipiul Chişinău şi în centrele raionale ale Republicii Moldova, iar conducătorii de vehicule să fie respectuoşi", a spus deputatul PDM, Valentina Buliga.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, anul trecut aproape 1.300 de șoferi au fost sancţionaţi deoarece conduceau fără numere de înmatriculare.
Adăuga comentariu