Cei doi tineri au fost tunși forțat de un grup de persoane necunoscute, care ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice.
Contactată de ZdG, una dintre victime a povestit că imediat ce a intrat în magazinul de la benzinărie a fost înjurată de un grup de persoane necunoscute pentru simplul fapt că… avea părul lung.
„Au început să spună că nu e frumos și nu e la modă să ai părul lung. Eu le-am zis că nu vreau să mă tundă și ei m-au agresat, dar nu m-au bătut pentru că acolo cîțiva oameni le ziceau să nu ne bată”, povestește unul dintre băieți.
Din imaginile video remise în adresa redacției ZdG, se vede cum cei doi tineri sînt tunși forțat cu o foarfecă pe care făptașii ar fi cerut-o de la vînzătorul din magazin.
„Facem „причоскэ” (tunsoare). Nu trebuie „лысый” (chel), trebuie să faci o „причоскэ” bărbătește”, spune unul dintre făptași în timp ce îi tunde părul unui tînăr.
Pentru că ulterior unul dintre tineri a refuzat să se supună, acesta a fost agresat verbal, iar la un moment dat a fost lovit chiar și cu piciorul: „Vino încoa să îți tăiem o gîță. O gîță numa. Oprește-te. „Причоска” dă să ți-o facem. „Любая” (oricare) gîță dă”.
Adăuga comentariu