|
Foto: noi.md |
În Republica Moldova volumul total al vînzărilor serviciilor de telefonie fixă, în anul 2013, a scăzut faţă de anul 2012 cu 45,2 milioane de lei sau cu 3,9% şi a constituit 1 miliard 113,5 milioane de lei, transmite NOI.md.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, veniturile SA „Moldtelecom” provenite din vînzarea serviciilor de telefonie fixă s-au micşorat faţă de anul 2012 cu 57 de milioane de lei (-5,1%) şi au alcătuit 1 miliarde 60,3 milioane de lei, iar cele ale furnizorilor alternativi au crescut cu 11,7 milioane de lei (+28%) şi au depăşit 53,2 milioane de lei. Venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a micşorat cu 4,7 lei (-5,7%) şi a însumat 76,4 lei. SA „Moldtelecom” a înregistrat un ARPU de 78,8 lei (în scădere cu 4,8%), iar furnizorii alternativi – de 47,6 lei (în scădere cu 10%).
Diminuarea veniturilor din vînzarea serviciilor de telefonie fixă a generat o modificare neesenţială a cotei de piaţă deţinută de cel mai mare jucător pe această piaţă - SA „Moldtelecom”. Timp de un an, cota de piaţă a acestui furnizor, în funcţie de cifra de afaceri, s-a diminuat cu 1,2 puncte procentuale şi a însumat 95,2%, iar cota cumulativă a celor 24 de furnizori alternativi (Arax-Impex, Orange Moldova, Starnet, Sun Communications ş.a.) a crescut în aceeaşi proporţie şi a alcătuit 4,8%.
Adăuga comentariu