|
Foto : -gazeta.ru |
Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis să mențină rata de bază la operațiunile principale ale politicii monetare pe termen scurt la nivelul actual de 3,5% anual, transmite NOI.md. De asemenea, Consiliul de administrație al BNM a decis să mențină la același nivel rata la creditele overnight (6,5%) și la depozitele overnight (0,5%). Norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută străină rămîne la același nivel de 14% din baza de calcul.
Potrivit BNM, decizia respectivă a fost luată pentru asigurarea condiţiilor monetare corespunzătoare de stimulare a procesului de creditare şi impulsionare a cererii interne, precum şi a celor aferente ancorării anticipaţiilor inflaţioniste, în contextul consolidării perspectivelor de menţinere a ratei inflaţiei în jurul nivelului de 5%, cu o posibilă deviere de ± 1,5 puncte procentuale.
Următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe 28 noiembrie 2013. Ultima dată BNM a modificat rata de bază la sfîrșitul lunii aprilie 2013 – de la 4,5% pînă la 3,5%.
Adăuga comentariu