Democratul a menționat că nu doar societatea este în așteptarea „descoperirilor” celui de-al doilea raport, dar și guvernarea, partenerii de dezvoltare.
„În discuțiile pe care le-am avut în luna iulie cu cei de la Kroll i-am rugat și le-am spus, de fapt: „Vedeți că așteptările în societate sînt foarte mari, ca acest raport sau marea parte a informațiilor care sînt în raport să fie date publicului, deoarece așteptările nu sînt doar din partea societății la nivelul cetățeanului, dar sînt și în privința instituțiilor, și în privința partenerilor noștri de dezvoltare, și a politicului, la fel este foarte important să vedem care sînt descoperirile Kroll-ului”. La care ei au menționat că raportul va fi foarte tehnic, foarte multă informație sensibilă care este necesară pentru investigatori în dosarele penale”, a menționat Candu într-un interviu pentru Europa Liberă.
Politicianul a mai declarat că așteptările față de acest raport sînt cu atît mai mari, cu cît datele care se conțin în el vor servi pentru curățirea clasei politice, a mediului de afaceri, dar și a sistemului bancar.
„La fel ca și cel nr. 1, deși nr. 1 n-a fost un raport de investigație ca atare, dar a fost unul mai mult de documentare, dar noi ne bazăm foarte mult pe raportul Kroll-2 ca să facă o curățenie nu doar în clasa politică, dar în tot ceea ce înseamnă inclusiv mediul de afaceri și sistemul bancar. Și toți cei care au fost implicați să fie trași la răspundere”, a adăugat el.
Potrivit lui, următoarea întrevedere cu reprezentanții companiei Kroll este preconizată pentru data de 8 noiembrie și atunci se va decide ce informație din raport să fie comunicată publicului.
Adăuga comentariu