Liderul PPEM, Iurie Leancă, a declarat că Sturza preia șefia Ministerului Apărării într-o perioadă complicată, dar și-a exprimat convingerea că el este omul potrivit pentru acest post.
„Eugen Sturza este o personalitate care are o înaltă experiență în vîrful administrației. Știe ce înseamnă actul guvernării, știe ce înseamnă să iei decizii, să conduci un minister de forță. El a gestionat cu brio situația de criză din 2014, în contextul anexării Crimeii de Federația Rusă. Atunci, fiind delegat al prim-ministrului, dumnealui a avut discuții cu reprezentanții Forțelor Armate, dar și negocieri cu partenerii Republicii Moldova pentru inventarierea și pregătirea tehnicii militare”, a declarat Leancă.
Menționăm că spicherul Andrian Candu a semnat astăzi decretul de numire a lui Eugen Sturza, vicepreședinte PPEM, în funcția de ministru al apărării.
Adăuga comentariu