Angajații medicali vor primi suplimente salariale pentru rezultatele obținute în baza unui regulament cu privire la evaluarea indicatorilor de performanță, notează NOI.md.
Regulamentul cu privire la evaluarea indicatorilor de performanță prevede ca munca managerilor să fie apreciată, anual, în baza a patru indicatori de performanță: managementul resurselor umane, utilizarea serviciilor medicale, activitatea economico-financiară și calitatea asistenței medicale. În funcție de rezultatele obținute, va fi stabilită mărimea suplimentului la salariu. Conducătorii instituțiilor medico sanitare-publice care nu vor atinge cel puțin 55 la sută dintre indicatori nu vor beneficia de sporuri salariale.
Indicatorii de performanță în baza cărora va fi evaluată asistența medicală acordată pacienților sînt stabiliți în funcție de profilul instituției medico-sanitare publice. Astfel, instituțiile din domeniul asistenței medicale urgentă prespitalicească vor răspunde solicitărilor de cod roșu în decurs de 10-15 minute, în 75 la sută dintre cazuri. Totodată, 56 la sută dintre bolnavi vor fi transportați la spitale. De asemenea, electrocardiograma va fi efectuată pacienților cu boli cardiovasculare în proporție de 90 la sută.
Pentru centrele medicilor de familie și centrele de sănătate este obligatorie acordarea tratamentului medicamentos compensat pentru cel puțin 80 la sută dintre pacienți. De asemenea, de examene medicale profilactice vor beneficia minimum 70 la sută dintre bolnavi. Cazurile de mortalitate maternă și infantilă vor fi considerate indicatori de performanță neîndepliniți pentru instituțiile din domeniul asistenței medicale primare.
În același timp, spitalele trebuie să majoreze cu cinci la sută rata intervențiilor chirurgicale efectuate în chirurgia de o zi și să raporteze toate cazurile de infecții nosocomiale și de reacții adverse la medicamente.
Indicatorii de performanță vor fi evaluați de către o comisie a Ministerului Sănătății. Membrii comisiei vor atribui managerilor calificativele „nesatisfăcător”, „satisfăcător”, „bine” și „foarte bine”. Cel mai mare adaos la salariu, de 50 la sută, va primi conducătorul instituției medicale care va atinge cel puțin 91 de procente indicatorii de performanță. Sporul va constitui doar 35 la sută din salariu în condițiile în care indicatorii vor fi îndepliniți în proporție de minimum 71 la sută.
Dacă în decurs de trei semestre consecutive instituția medicală va primi calificativul „nesatisfăcător”, atunci Ministerul Sănătății va avea dreptul să solicite rezilierea contractului cu managerul instituției medico-sanitare publice.
Врачей в 6 поликлинике на Рышкановке не хватает,на такой большой район всего один невропатолог,один хирург,один кардиолог,один нефролог,один гастролог и т.д.Запись к ним нужно ждать 3 месяца.Семейные врачи это статисты в основном пенсионеры.Они тебя даже не прослушают,не измерять давления,не посмотрят результат анализов которые ты сдала.Выпишут рецепты на лекарство,направят к специалисту к которому ты сама попросишь и все.Остальное время заполнение карточек,затем в компьютер одним пальцем,поэтому в очереди стоишь по 2 часа и более. НО НАЧАЛЬСТВА В ЭТОЙ ПОЛИКЛИНИКЕ С ХОРОШЕЙ ЗАРПЛАТОЙ МОРЕ..НА ТРИ ВРАЧА ЗАВЕДУЮЩАЯ,ЗАМЕСТИТЕЛИ,СТАРШИЕ МЕДСЕСТРЫ(в процедурном кабинете осталось всего 2 медсестры)НА ПЯТОМ ЭТАЖЕ-ВСЕ НАЧАЛЬСТВО ДИРЕКТОРА,ЗАМЫ,5 ЭКОНОМИСТОВ,5 БУХГАЛТЕРОВ,2 КАДРОВИКА,ЗАВЕДУЮЩИЕ ВСЕХ УРОВНЕЙ. И этим бездельникам еще надбавки давать тогда когда у них зарплата зашкаливает от 10 тысяч и выше.
Adăuga comentariu