Pentru a evita cazurile de hipotermie în contextul în care s-au înregistrat temperaturi scăzute ale aerului, poliţia vine cu cîteva recomandări:
– îmbrăcaţi-vă gros, folosiţi haine uşoare şi impermeabile; – îmbrăcaţi copiii cu mai multe rînduri de haine, corespunzător vremii; – evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute şi aflarea în locuri deschise, suflate de vînt, în stații, piețe etc.; – păstraţi hainele uscate. Corpul dumneavoastră pierde repede căldura dacă pielea este umezită de ploaie, zăpadă sau transpiraţie; – pentru prevenirea deshidratării, consumaţi în cantități mai mari lichide calde (lapte, ceai), însă nu cofeinizate; – evitaţi consumul de băuturi alcoolice care favorizează pierderea de căldură din organism; – fiţi mai receptivi faţă de vecinii în etate, acordaţi-le ajutorul necesar sau sesizaţi autorităţile publice locale; – acordaţi primul ajutor persoanelor depistate în stradă în stare inconştientă şi anunţaţi poliţia şi instituţiile medicale la telefoanele de urgenţă; – sesizaţi imediat orice caz de dispariţie a minorilor sau abandon de domiciliu, pentru întreprinderea măsurilor urgente de depistare a acestora.
Pentru a nu avea de suferit, poliția recomandă respectarea recomandărilor înaintate, iar în caz de necesitate, apelarea numărului de urgență 112.
Adăuga comentariu