„A murit. S-a cerut să fie dus undeva la un ATI, nu a avut loc nicăieri, pentru că nu sînt locuri. Cei de la Turda, spre exemplu, cer şi ei paturi peste tot. Omul a fost pus pe oxigen, numai că a avut multe comorbidităţi (...), trebuia intubat”, a explicat medicul Gabriel Budescu.
Spitalul Municipal din Mediaş are secţie ATI unde există şase paturi, dar acestea sînt pentru pacienţii care nu sînt infectaţi cu noul coronavirus şi nu sînt pregătite suficient pentru bolnavii cu COVID-19. Directorul DSP Sibiu a anunţat că Spitalul Municipal din Mediaş face pregătiri pentru ca de luni să aloce trei paturi ATI pentru pacienţii COVID-19.
Întrebat ce şanse de supravieţuire avea acest pacient COVID-19 care nu a mai apucat să fie intubat într-un ATI, Gabriel Budescu a spus că şansele erau destul de mici. „85% din pacienţii care sînt la ATI intubaţi se duc. Cam asta este şansa, care este foarte mică”, a afirmat el.
Adăuga comentariu