„Am discutat subiecte ce vizează reglementarea transnistreană. Am reiterat disponibilitatea FR de a continua să acționeze în calitate de mediator în negocieri și de garant al acordurilor încheiate în vederea implementării și dezvoltării ulterioare a deciziilor luate între Chișinău și Tiraspol în cadrul consolidării măsurilor de încredere, în cadrul promovării unei soluții viabile cuprinzătoare a diferendului de pe Nistru", - a spus Lavrov.
„Salutăm reluarea reuniunilor oficiale programate pentru luna octombrie în formatul „5 + 2” (Moldova și Transnistria sînt părți la conflict, Rusia și Ucraina – garanţi și mediatori, OSCE – mediator, iar SUA și UE au calitatea de observatori). Credem că astfel de întîlniri ar trebui să fie mai frecvente, așa cum s-a convenit la stabilirea acestui format", a adăugat ministrul rus.
Totodată, potrivit ministrului de externe al Republicii Moldova, Chișinăul „mizează pe sprijinul Federației Ruse în eforturile sale de a găsi o soluție politică viabilă pentru problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”. Potrivit lui Popescu, negocierile au remarcat rolul important, care îi revine Federației Ruse alături de alți mediatori, precum și observatori în formatul „5 + 2”.
După cum a declarat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la sfîrșitul lunii august pe pagina sa de Facebook, o nouă întrunire în formatul „5 + 2” va avea loc în perioada 8-10 octombrie.
Adăuga comentariu