X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Parlicov: ”Ne ambiționăm să fim parte a pieței europene a energiei înainte de a deveni țară membră a UE”

17 iun. 11:15   Economie
6668 1

Odată cu construcția celor trei noi linii electrice care ne vor interconecta cu România în 2029, Republica Moldova poate deveni parte a pieței europene a energiei încă înainte de a deveni stat membru al UE.

Este un obiectiv ambițios, dar realist, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, la conferința bianuală FOREN 2024, care și-a deschis duminică lucrările la Neptun, România. Tema conferinței este, în acest an, „Regîndirea viitorului lumii printr-o energie sigură, curată și eficientă”.

Între timp, Ministerul Energiei este preocupat de crearea și cuplarea piețelor de energie și atragerea investițiilor în noi capacități de generare atît din surse regenerabile, cît și convenționale. „Nici o țară nu a reușit să se dezvolte pe granturi, astfel mergem spre o tot mai profundă liberalizare a piețelor de energie, în speranța că prețurile liberalizate, o concurență sănătoasă, semnale de preț bursiere vor fi argumente suficiente pentru ca investitorii să vină și să investească în producție de energie, rețelele de transport, lucrări de eficiență energetică”, a mai spus Victor Parlicov.

O prioritate majoră este, pentru Republica Moldova, eficiența energetică, aceasta vizează toate dimensiunile, inclusiv tranziția justă. „Noi acum plătim compensații consumatorilor vulnerabili, care nu fac decît să acopere pierderile de energie. Jumătate din energie în Moldova e consumată în clădiri, iar consumul pe metru pătrat este dublu față de media UE, adică o pătrime din balanța energetică o aruncăm pe fereastră, după ce plătim resurse de import”, a subliniat ministrul Energiei.

Totodată, Victor Parlicov a apreciat că rolul guvernelor este nu doar de a elabora și implementa politici și reguli în domeniul energetic, ci influențează și capacitatea de cercetare și dezvoltare. „Ne dorim neutralitate climatică în anul 2050, dar e greu de prevăzut cum va arăta acest viitor tehnologic, ce tehnologii vor trebui puse în aplicare pentru a atinge dezvoltarea decarbonizată, căci vor trebui eforturi suplimentare și tehnologii noi pentru realizarea acestui obiectiv, pentru că este în creștere atît populația planetei, cît și cerințele față de calitatea vieții, iar toate acestea necesită energie suplimentară”, a precizat oficialul.

Victor Parlicov s-a arătat optimist în privința dezvoltării sectorului, un semnal pozitiv fiind și creșterea numărului de studenți la Facultatea de energetică a Universității Tehnice odată cu crearea Ministerului Energiei și lansarea multiplelor reforme în sector.

În discursul său la deschiderea conferinței, ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a apreciat evoluția sectorului energetic din Republica Moldova în ultimii ani, în timp record, de la o dependență cvasitotală de un singur furnizor la diversificarea surselor de energie, crearea și liberalizarea piețelor, etc. Este, poate, cea mai spectaculoasă evoluție din regiune, iar România va fi alături de Republica Moldova în continuare, a spus Sebastian Burduja.

Forumul Energetic al Consiliului Mondial al Energiei pentru Europa Centrală și de Est, organizat o dată la doi ani, este cel mai important eveniment regional și expoziție găzduite de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (WEC/RNC). Acesta servește drept referință pentru specialiștii în energie din Europa Centrală și de Est. Forumul este organizat sub auspiciile Guvernului României, cu coordonarea Consiliului Mondial al Energiei și cu sprijinul amabil al Comitetelor membre ale WEC (WEC MC) din Europa Centrală și de Est.

4
1
0
1
14

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?