Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA, de către purtătoarea de cuvînt a RTEC, Felicia Rusu.
„Șoferul troleibuzului implicat în incidentul de ieri a fost sancționat cu mustrare aspră și privarea de premiu 100%, iar taxatorul cu mustrare aspră. Administrația Parcului i-a mai comunicat victimei că poate solicita repararea hainei deteriorate sau procurarea ei”, a menționat Felicia Rusu.Șoferul troleibuzului care a fost la un pas de a strivi o femeie cu copilul în brațe a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi femeie, iar mîine, șoferița urmează să fie chemată în ședință, la RTEC. Informațiile au fost făcute publice de Veronica Eșanu, căreia i s-a întîmplat incidentul de la Botanica.
O femeie cu copilașul de trei ani în brațe a fost la un pas de a fi strivită de un troleibuz. La una dintre stații, femeia a coborît, dar nu a reușit bine să pună piciorul pe trotuar, că șoferul a închis ușile, peste rucsacul mamei și a pornit din loc. Tragedia a fost evitată datorită pasagerilor, care i-au strigat șoferului să oprească și să elibereze mama din strînsoarea ușilor.
Adăuga comentariu