Intervenția chirurgicală efectuată de echipa moldo-ucraineană este una în premieră pentru Republica Moldova, deoarece pînă acum s-a efectuat înlăturarea tumorilor de nerv vestibular doar prin abord retrosigmoidian, ce presupune înlăturarea tumorii de dimensiuni mari cu păstrarea auzului. Dar în hipoacuzie severă, (micșorarea auzului) ca și în cazul pacientului operat, preferabil este abordul translabirintic, ce permite înlăturarea tumorilor de orice dimensiune fără necesitatea de retracție a cerebelului și cu posibilitatea de înlăturare completă a tumorii din conductul auditiv intern.
Intervenția a fost efectuată în baza Acordului de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” din Chișinău și Institutul de Otolaringologie „A.I. Kolomyichenko” din Kiev.
Adăuga comentariu