Pentru a evita aglomerația, nicio ambarcațiune privată nu a avut voie să se alăture paradei, transmite Noi.md cu referire la dig24.ro.
Carnavalul a fost reluat după doi ani de pauză. Potrivit presei locale, aproximativ 80.000 de persoane au sosit pentru a marca evenimentul, inclusiv 32.000 de turişti străini, un număr departe de cei 3 milioane de vizitatori care veneau în anii anteriori.
Vineri, Italia a renunțat la obligația de a se purta măști în aer liber, dar orașul Veneția a cerut totuși oamenilor să o păstreze în zonele aglomerate.
„Este puțin diferit pentru că este mult mai liniștit, nu avem atît de multe festivități, dar vom organiza propriile petreceri și festivități, așa că va fi distractiv”, a spus Fiona Spagnuolo.
"Pentru mine, purtarea acestui costum este un simbol al renașterii. Îmbrăcîndu-mă așa, sper să aduc un pic de carnaval la Veneția și sper să văd de data aceasta multe măști spectaculoase", a afirmat Matteo, turist din Vicenza.
Anul acesta, carnavalul se va desfășura pînă la 1 martie.
Adăuga comentariu