În vîrstă de 64 de ani, Mirzioev, care conduce din 2016 această ţară cea mai populată din Asia Centrală, (34 de milioane de locuitori), este salutat pentru abolirea muncii forţate, deschiderea economiei şi eliberarea de opozanţi torturaţi de regimul predecesorului său Islam Karimov, transmite hotnews.ro.
Însă recent el a reluat obiceiuri din trecut, reprimînd mai multe voci critice înainte de scrutin. Detractorii săi îl acuză că a îndepărtat orice opoziţie reală din alegerile de duminică.
Mirzioev se va confrunta cu alţi patru candidaţi, consideraţi unii de faţadă şi care s-au abţinut de la orice critică faţă de el în timpul campaniei electorale.
Astfel, rezultatul alegerilor, care se vor desfăşura între 03:00 şi 15:00 GMT, nu stîrneşte nicio îndoială.
Uzbekistanul, ţară bogată în hidrocarburi, este cu toate acestea lovită din plin de criza economică ce a fost cauzată de epidemia de coronavirus. Şomajul şi costul coşului zilnic de consum au crescut spectaculos.
Învecinîndu-se cu Afganistanul, în prezent condus din nou de talibani, Uzbekistanul este situat într-o regiune pe cît de dificilă, pe atît de strategică, unde Rusia şi China exercită o puternică influenţă.
Adăuga comentariu