El a comentat acțiunile guvernatorilor statelor Texas și Mississippi, care au anulat regimul de purtare a măștilor și alte măsuri de combatere a COVID-19. "Considerăm că este o greșeală anularea prematură a acestor reglementări. Măștile salvează multe vieți", a explicat Slavitt, exprimîndu-și speranța că autoritățile statului își vor revedea deciziile, relatează lenta.ru.
Potrivit consilierului superior, Președintele Joe Biden a precizat clar că în primele 100 de zile ale noii administrații, pot fi salvate 50.000 de vieți dacă regulile vor fi respectate cu strictețe. El a cerut să nu fie anulate reglementările de a purta măști pînă la sfîrșitul vaccinării în țară.
La 2 martie, Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a anulat purtarea obligatorie a măștilor medicale în stat. Exemplul său a fost urmat de guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves. În afară de regimul de măști, el a anulat restricțiile privind numărul maxim de persoane care se pot afla în interiorul instituțiilor și întreprinderilor.
Statele Unite rămîn lidere după numărul de persoane infectate cu coronavirus. De la începutul pandemiei, în țară au fost identificate 28,7 milioane de persoane infectate, iar peste 516 mii de pacienți au decedat. În total, în lume au fost înregistrate peste 114 milioane de cazuri de infectare, 2,5 milioane de persoane au murit.
Adăuga comentariu