X 
Cutremure stiri: 506

Suedia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

13 ian. 2023,, 23:00   Externe
2359 0

Suedia a descoperit cel mai mare zăcămînt de metale rare din Europa, dar acesta nu va putea fi pus în valoare mai devreme de zece ani.

Ar putea reduce dependența UE în tranziția către economia verde de China și Rusia.

Numit Per Geijer, zăcămîntul este situat la nord de Cercul Arctic, în Laponia și a fost descoperit de compania minieră de stat suedeză LKAB. Potrivit unui comunicat al acesteia, conține peste 1 milion de tone de oxizi de metale rare, indispensabile de exemplu în producția de mașini electrice, telefoane mobile sau centrale eoliene.

Directorul executiv al companiei a precizat că este vorba de o estimare și că “nu știm de fapt cît de mare este zăcămîntul”. El spune că acestea nu vor putea ajunge efectiv pe piață mai devreme de 10-15 ani, dar timpul ar putea fi scurtat la jumătate dacă este accelerată faza aprobărilor birocratice, scrie Biziday.

Deși zăcămintele de metale rare nu sînt neapărat atît de rare precum le spune numele, cu adevărat dificilă este procesarea minereurilor în care acestea se găsesc în stare nativă. În prezent, peste 80% din capacitatea mondială de procesare a metalelor rare se află în China, iar o altă parte în Rusia. UE estimează că cererea de metale utilizate în motoarele de mașini electrice și turbinele eoliene va crește de cinci ori pînă în 2030.


Comisia Europeană lucrează la planuri de reducere a barierelor de reglementare în calea exploatării miniere și a producției de materiale critice precum litiu, cobalt și grafit, necesare pentru parcuri eoliene, panouri solare și vehicule electrice.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав