Guvernul va depune miercurea viitoare o moțiune pentru a declara urgență climatică, a anunțat executivul Noii Zeelande.
"Am considerat întotdeauna că schimbările climatice sunt o amenințare imensă pentru regiunea noastră și trebuie să luăm măsuri imediate", a declarat premierul Jacinda Ardern, citată de postul TVNZ.
"Din păcate, nu am reușit să depunem în Parlament o moțiune privind urgență climatică în ultimul mandat, însă acum o vom face", a mai spus ea.
Jacinda Ardern a revenit la putere luna trecută, oferind cea mai importantă victorie electorală Partidului său Laburist (centru-stînga) în jumătate de secol, alegătorii recunoscîndu-i răspunsul decisiv la pandemia de COVID-19.
În ultimul ei mandat, guvernul condus de Ardern a adoptat un proiect de lege Zero Carbon, care stabilește cadrul pentru zero emisii nete de gaze cu efect de seră pînă în 2050.
Dacă moțiunea privind urgența climatică va fi votată în Parlament, Noua Zeelandă se va alătura unor țări precum Canada, Franța și Marea Britanie care au luat același măsuri pentru a concentra eforturile asupra combaterii schimbărilor climatice.
Adăuga comentariu