Potrivit legislaţiei în vigoare, avorturile sînt interzise în Irlanda, cu excepţia cazurilor în care sarcina pune în pericol viaţa mamei.
Astfel, referendumul vizează consultarea cetăţenilor cu privire la un articol din constituţia Irlandei adoptat în 1983, care instituie dreptul la viaţă al persoanelor nenăscute.
Premierul Varadkar a declarat că susţine liberalizarea legislaţiei avorturilor, afirmînd că actualele prevederi nu sînt sigure pentru sănătatea cetăţenilor.
”Ştiu că este o decizie dificilă pentru irlandezi. Ştiu că este o problemă foarte personală şi privată pentru mulţi dintre noi”, a declarat prim-ministrul Irlandei.
Interzicerea avorturilor a fost prevăzută în constituţie abia în 1983, după organizarea unui referendum naţional. Astfel, constituţia irlandeză garantează dreptul la viaţă pentru embrion, ţinînd cont de "dreptul la viaţă al mamei".
Adăuga comentariu