Nu au existat detalii cu privire la cauza decesului, dar Moalem, în vîrstă de 79 de ani, avea de ani de zile o stare de sănătate precară cu probleme cardiace. O sursă apropiată guvernului sirian a declarat că se aşteaptă ca adjunctul său, Faisal Mekdad, un vechi diplomat, să îl înlocuiască în funcţia de ministru de externe, transmite agerpres.ro.
Moalem, care a fost numit pentru prima dată ministru de externe în 2006 şi era de asemenea viceprim-ministru, a deţinut o succesiune de posturi diplomatice de top, inclusiv emisar în Statele Unite şi a fost implicat în negocieri nereuşite cu Israelul în anii '90 privind o soluţionare paşnică.
"El era cunoscut pentru onorabilele sale poziţii patriotice", a declarat guvernul într-un comunicat, adăugând că a murit în zori şi va fi înmormîntat mai tîrziu, luni la Damasc
În timp ce el a fost şef al diplomaţiei, ţara sa s-a apropiat mai mult de Iran şi Rusia, care au contribuit la consolidarea puterii lui Assad şi au permis liderului autoritar să recîştige cea mai mare parte a teritoriului odată pierdut în faţa insurgenţilor.
Moalem, dintr-o familie sunită din Damasc, a apărat public rolul militar în creştere al Moscovei şi al Iranului şiit, susţinut de forţele sale proxy în Siria, pe care mulţi adversari sirieni ai lui Assad le-au etichetat ca de ocupaţie şi învinovăţit pentru alimentarea tensiunii sectare într-o ţară cu majoritate sunită.
"Sînt gata să fiu unul dintre soldaţii lui Hassan Nasrallah", a declarat Moalem în august 2006, referindu-se la liderul Hezbollah, miliţia libaneză susţinută de iranieni, care în ultimii ani a trimis mii de membri să lupte alături de forţele lui Assad.
Războiul civil în Siria a izbucnit în urmă cu aproape un deceniu după ce Assad a declanşat în 2011 o represiune împotriva protestatarilor care cereau plecarea de la putere a familiei sale, aminteşte Reuters.
Moalem a acuzat Statele Unite şi pe alţii din Occident că alimentează tulburările în ţara sa şi i-a etichetat pe insurgenţi drept "terorişti" într-un conflict ce a ucis sute de mii de persoane şi a provocat exodul a milioane de refugiaţi.
Veteranul diplomat a atacat în ultimele declaraţii "Caesar Act" - cele mai dure sancţiuni americane împotriva Damascului intrate în vigoare în iunie, spunînd că ele sînt menite să-i facă pe sirieni să moară de foame. El a promis că ţara sa va primi ajutor economic de la Iran şi Rusia.
Washingtonul afirmă că obiectivul noilor sancţiuni este de a face Damascul să răspundă pentru crimele de război şi a-l descuraja să continue războiul. Sancţiunile scutesc ajutorul umanitar.
Adăuga comentariu