"Astăzi, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat, în jurul orei 6:15, pentru clarificarea unei situații aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spațiul aerian național", se arată în nota emisă de minister, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.
"Cele două aeronave militare române au aplicat cu strictețe procedurile naționale și regulile internaționale aplicabile în astfel de situații, procedînd la interceptarea și identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spațiul aerian românesc.Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparținînd Forțelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operațiune încheiată la ora 07.05.
După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziția autorităților romîne, urmînd a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situații", menționează reprezentanții Ministerului.
De asemenea, conducerea Ministerului Apărării Naționale informează că s-au luat toate măsurile necesare de reacție, atît cele care revin în mod direct instituției, precum și cele de sprijin pentru celelalte componente ale sistemului național de securitate, conform planurilor de cooperare interinstituțională, elaborate din timp.
Adăuga comentariu