Lira a scăzut cu 6,3% luni, dar a recuperat marți 1,1%, după ce oficialii turci au anunțat că vor avea o întrevedere cu oficialii americani, relatează Bloomberg.
Lira turcească a pierdut teren în faţa dolarului imediat după decizia instanţei de la Washington de a impune sancțiuni pentru doi din miniștrii lui Tayyip Erdogan, din cauza pastorului american judecat de Turcia pentru acuzații de terorism. Prăbușirea lirei a reflectat astfel îngrijorările investitorilor legate de tensiunile cu Statele Unite.
În replică, Erdogan a avertizat că Statele Unite vor pierde un aliat puternic şi sincer dacă nu îşi schimbă atitudinea faţă de ţara sa. Ulterior, el a revenit cu un mesaj în care îi ruga pe cetățenii turci să schimbe valută, pentru a combate deprecierea lirei.
Banca Centrală a Turciei a decis, în luna mai, să majoreze dobînda de politică monetară cu 300 de puncte de bază, în ideea de a pune capăt scăderii cursului de schimb al lirei şi a restabili încrederea investitorilor, afectaţi de politica intervenţionistă a preşedintelui Tayyip Erdogan, transmite Reuters, citat de Agerpres.
De la începutul anului şi pînă în prezent, lira turcească a pierdut 28% din valoare iar investitorii se aşteptau ca această prăbuşire să oblige Banca Centrală să intervină.
Adăuga comentariu