Fahrettin Koca, ministrul sănătății din Turcia, a spus că țara sa a comandat 50 de milioane de doze din serul produs în Rusia, scrie digi24.ro.
Turcia se confruntă cu o încetinire a campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului din cauza unui deficit de vaccinuri disponibile.
Țara a luat, anterior, măsura de a administra doza de rapel a vaccinului Pfizer/BioNTech la o distanță de 6-8 săptămîni de la prima doză, și nu la trei, așa cum este obișnuit.
La acest moment, 8,7 milioane de turci au fost imunizați la Covid-19, la o populație de aproximativ 83 de milioane. Majoritatea acestora au fost vaccinați cu serul chinezesc Coronavac, cunoscut pentru eficacitatea redusă.
Anterior, Turcia a anunțat intrarea în primul său lockdown complet, măsura fiind instituită începînd de joi, 29 aprilie și urmînd să fie în vigoare pînă în 17 mai.
Adăuga comentariu