„Ca urmare a situației violente fără precedent și în curs din Washington, DC, am solicitat eliminarea a trei tweets @realDonaldTrump care au fost postate mai devreme pentru încălcări repetate și severe ale politicii noastre de integritate civică”, a anunțat Twitter.
Potrivit anunțului, dacă între timp Trump nu elimină cele trei tweet-uri, contul va rămîne blocat, transmite g4media.ro.Twitter a avertizat, de asemenea, că viitoarele încălcări ale politicilor de integritate „vor duce la suspendarea permanentă a contului @realDonaldTrump”.
Facebook şi YouTube au retras un mesaj video al lui Donald Trump în care preşedintele în exerciţiu a afirmat din nou, neîntemeiat, că alegerile au fost fraudate şi le-a cerut protestarilor care au invadat Capitoliul să se întoarcă acasă, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Vicepreşedintele Facebook responsabil cu integritatea, Guy Rosen, a anunțat că reţeaua de socializare pe care o reprezintă este de părere că înregistrarea video postată de președintele Trump „mai degrabă amplifică, şi nu reduce riscul de violenţe”, adăugînd că este vorba de o măsură de urgenţă.
La rîndul său, YouTube, platformă deţinută de Google, a transmis că videoul încalcă politica sa împotriva materialelor care susţin că „fraude sau erori masive au schimbat rezultatul alegerilor din 2020 din SUA”.
Adăuga comentariu