Secretarul general al organizaţiei, Kumi Naidoo, a cerut o analiză independentă după ce doi angajaţi s-au sinucis în ultimul an. În acest raport, un angajat a afirmat că la Amnesty există „o cultură toxică a secretelor şi a neîncrederii”, a informat BBC, potrivit blacknews.ro.
Amnesty a informat că membrii importanţi ai conducerii şi-au asumat responsabilitatea şi toţi şapte s-au oferit să demisioneze. Dintre aceştia, cinci au părăsit deja organizaţia.
The Times a informat că ei vor primi compensaţii „generoase”, însă o purtătoare de cuvînt a declarat pentru BBC că pachetele compensatorii sînt „mai puţin favorabile faţă de cele oferite altor membri ai staff-ului”.
„Fosta conducere, formată din şapte directori, a fost dizolvată şi o nouă echipă de tranziţie le-a luat locul pînă cînd toate poziţiile vor fi ocupate în noua echipă de conducere formată din patru persoane. Acest proces va fi completat pînă la sfîrşitul lui 2019”, a declarat o purtătoare de cuvînt a Amnesty International pentru BBC.
În mai 2018, Gaetan Mootoo, în vîrstă de 65 de ani, s-a sinucis în biroul din Paris al Amnesty. Ea a lăsat o notă în care făcea referire la stresul de la locul de muncă şi lucrul peste program.
Şase săptămîni mai tîrziu, Rosalind McGregor, în vîrstă de 28 de ani, o femeie britanică ce lucra la biroul Amnesty din Geneva, s-a sinucis în casa proprie din Surrey.
Deşi investigaţia privind sinuciderea ei a făcut referire la „motive personale”, familia sa susţine că Amnesty „ar fi putut să facă mai multe” în privinţa sănătăţii ei mintale.
În jur de 475 de membri ai staff-ului au fost intervievaţi pentru raport, care a fost publicat în februarie, și majoritatea au oferit exemple specifice de intimidări din partea managerilor.
Adăuga comentariu