Pe site-ul Congresului SUA a fost deja publicat textul proiectului, iar din acesta rezultă că înăsprirea sancțiunilor sînt și din cauza prezenței trupelor ruse pe teritoriul R. Moldova.
Documentul cu numărul S.3336 poartă denumirea: „Legea privind întărirea NATO, lupta împotriva infracțiunilor și introducerea noilor sancțiuni în raport cu Rusia”.
La capitolul 705 al proiectului de lege se spune că urmează să fie alocate 250 de milioane de dolari pentru sprijinirea statelor din Europa și Asia, pentru ca să se protejeze împotriva influenței Rusiei. În acest sens este pomenită R. Moldova, Georgia și Ucraina, state unde staționează ilegal trupele rusești.
De asemenea, proiectul de lege prevede ca Rusia să întoarcă Crimeea Ucrainei și să pună capăt mișcărilor separatiste din Donbas, dar și din R. Moldova și Georgia.
Graham a insistat că „trebuie lucrat cu Congresul pentru a determina noi sancţiuni, deoarece Putin nu pricepe mesajul”: „Avem nevoie de noi sancţiuni, sancţiuni dure, care să îl ameninţe, şi apoi de o întîlnire cu el".
Adăuga comentariu