Potrivit cotidianului american, Serghei Skripal nu şi-a încetat activitatea de spion odată cu eliberarea din închisoare din Rusia şi transferul său în Marea Britanie în 2010.
Ba dimpotrivă, el a lucrat cu spionajul spaniol, furnizând informaţii în anchete legate de mafia rusă. Unii dintre mafioţii ruşi intraţi în vizorul autorităţilor de la Madrid au tentacule până la Kremlin, scrie NY Times, care citează surse din spionajul spaniol.Potrivit surselor NY Times, Skripal s-a deplasat de mai multe ori în Spania în ultimii opt ani pentru a se întâlni cu oficiali de rang înalt din serviciile spaniole de informaţii. Serghei Skripal este un personaj cunoscut autorităţilor spaniole. El a lucrat în anii 1990 în Spania în calitate de agent acoperit al GRU, direcţia de informaţii a Statului Major al Armatei Ruse. Acolo a fost ademenit de britanici şi a început colaborarea cu MI5.
Doi agenţi ai spionajului rus au fost acuzaţi în acest caz: Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov. Rusia respinge însă acuzaţiile precum că ar fi în spatele otrăvirii lui Skripal. Cazul Skripal a antrenat cel mai mare val de expulzări de diplomaţi din istorie.
Adăuga comentariu